în starea mea de veghe
duioasele tale convulsii
fac risipă de nervi
strâng în pumni istovită
zbuciumul ploaia
toamna ta de patimi
dorința mea slută
îndură cu mine
sarcasmul îngerilor
îmi dai târcoale
adulmecând prudent
cedarea mea
aclam mântuirea
prin nimicnicia rugii
la picioarele tale
Scriu şi cred în această formă de expresivitate care a crescut odată cu mine şi care, la un moment dat, s-a prelungit în afara mea. Scriu şi cred cu tărie în autenticitate, mai ales cea literară, ca fiind puntea peste mediocritate, către sublim.
luni, 25 aprilie 2016
miercuri, 6 aprilie 2016
Douăzecişinouă
Copilăria mea
Se vindecă de mine
Cu blândeţe,
Mă mângâie îngerii,
Mamă,
Prin mâinile tale,
De douăzecişinouă de ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)