Scriu şi cred în această formă de expresivitate care a crescut odată cu mine şi care, la un moment dat, s-a prelungit în afara mea. Scriu şi cred cu tărie în autenticitate, mai ales cea literară, ca fiind puntea peste mediocritate, către sublim.

joi, 8 octombrie 2015

De prea puține ori am cedat clipelor firescul din mine...

De când am plecat şi furtunile nu mai pot lovi nimic din ce-i al nostru, nu-mi mai e teamă de ele. Se arcuiesc în zbor petalele de trandafir. 
Noaptea înghite mărginirile eului. Sunt liberă. Sub tălpi îmi scrâşnesc pietrele mărunte ale cărărilor de munte, urmate de zgomotul prăvălirilor în hău. De prea puţine ori am cedat clipelor firescul din mine. 
Nu ştiu de ce am ales să mă jupoi până la os de tot ce eram de fapt. La cumpăna diagnosticelor absurde, clovnii s-au dus să se culce. 
Când mi-ai sărutat mâna, acolo, pe peronul umbrit de deşertăciunile lumii, ţi-ai pecetluit pe buze cea mai frumoasă parte din mine. Seninul verii de la amiază albise...