Iluzii în picaj

Ca pe-un copil risipitor de fericiri m-ai fi iubit,
Ştiu, mi-ai fi spus să nu fiu supărată pe singurătate,
s-o las să-mi îngâne tristeţile pentru că tu,
de oriunde, ai să mă aperi de trosnetul cerurilor
şi din intemperiile depărtărilor noastre, 
ai să răvăşeşti calendarele, să poţi sfărâma nepotrivirile, 
să poţi anula definitiv rătăcirile. C-ai să scuturi dicţionarele, 
să se răstoarne sensurile şi n-ai să mai consumi 
impulsurile victorioase ale vieţii pe năluci. 
Că ţi s-au zvântat rănile şi aşteptările şi năzuinţele.
Aşa mi-ai fi şoptit, că încrederea e pilonul
făurit din os de înger blând al oricărui drum în doi.
Şi-apoi, că ne vom iubi lacom, mi-ai fi promis,
ca flămânzii care împart ultimul colţ de pâine
şi că tu, prelungirea fiinţei mele în afară,
ai să opreşti zborurile pocite de vânturile
ce şuieră ca un lup hăituit.