să se zvânte ploile toamnei
şi distanţele, aştept,
s-ajungi, să ni se confunde
buzele în atingeri
prelungi, graţioase...
să se clatine orele
în armonia lor elementară.
OAD, Curtea de Argeş, 10 octombrie 2013
marginile aleii dansează în linii curbe,
se apropie şi se despart
într-un ritm incompatibil cu privirea mea.
port pe talpă cicatricea plecărilor definitive
dintre noi, înainte şi înapoi,
trupul mi se smulge din asfalt,
iar în clipa asta cât o veşnicie,
îmi aud inima bătând haotic.
căldura e si mai insuportabilă,
mă smucesc din strânsoarea ei
şi simt cum mângâierea ţi-e tot mai bolnavă.
suferim de tăceri acute, flambate tardiv,
şi-n această risipă de suflete,
rămân în urma noastră
două umbre ţinându-se de mână.