marți, 24 februarie 2015

"Shout, shout, let it all out"

Şi totuşi se întâmplă. Nu oricum, dar cu oricine. Nu şi dacă ajunge la tine când abia se desprinde din altă iubire. Nu când sufletul lui e burduşit cu regrete. Nici măcar atunci când mai poate recupera frânturi de fericire din hăul memoriei. Pentru că oricât ai aştepta, vei fi doar cealaltă. Minunată, dar nu ca ea. Doar disponibilă. Se va lepăda de tine. Iar şi iar. Chiar şi atunci când i se vor zvânta rănile. Şi aşteptările. Şi năzuinţele. Te va alinta uneori. Si va lipsi adesea. Vei şti că înţelesurile îngenunchează în faţa incertitudinilor. Şi vor fi multe...

marți, 13 ianuarie 2015

Cu şi despre trecători

Acolo, în curburile perfecte ale lacului, de unde au urmărit împreună zborurile înalte ale pescăruşilor, la apus, s-a întors să-şi amintească de el. Acolo unde chipul lui, umbrit de dansul mlădios al bătrânelor sălcii şi de frământările sufleteşti, pe care i le mărturisea pentru prima oară, n-a fost vreodată mai frumos. Dincolo de dumbrava minunată pe care el o crease numai pentru ea, se simţea descumpănită. Grija pe care i-o purta îi dădea sens, ar fi vrut, de dragul lui, să se ferească de intemperiile depărtărilor lor. Obişnuia să-i povestească tot. Iar el o adora, deşi nu i-a spus niciodată că o iubeşte. Lângă el a învăţat să iubească înălţimile. Şi-a mers, ţindându-l de mână, spre crestele de smarald...


marți, 5 august 2014

Din vorbă în vorbă

La fagul cu puşca

Se spune că în urmă cu mai bine de 100 de ani, la umbra unui fag, în pădurea de la graniţa dintre cartierul de sud al oraşului Curtea de Argeş, Valea Sasului, şi satul Zigoneni, era locul de adunare al haiducilor, aşa cum îşi spuneau răzvrătiţii împotriva ordinii stabilite, care trăiau singuri sau în cete şi care îi jefuiau pe bogaţi pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.  

Pe vremea aceea, sarea era adusă în oraş în căruţe, de la salina Ocnele Mari din judeţul Vâlcea, de către ocnaşi, adică cei care erau condamnaţi la muncă silnică într-o ocnă. Astfel că, un ocnaş aflat în trecere pe lângă doi localnici, l-a întrebat pe unul dintre ei dacă locuieşte în Valea Sasului. După ce s-a asigurat că omul este locuitor al zonei, i-a propus o înţelegere prin care să câştige o avere, cu condiţia să oprească el jumătate din bani şi jumătate să i-o aducă pentru a reuşi să scape de ocnă.

După ce-au căzut la învoială, ocnaşul i-a povestit despre fagul cu puşca, explicându-i unde se află exact locul în care se află ascunsă oala cu galbeni.

Bărbatul a urmat întocmai indicaţiile, a mers în pădure, a săpat la rădăcina fagului şi-a găsit oala cu bani, numai că a uitat de acordul făcut şi a păstrat pentru sine toată bogăţia . Şi-a cumpărat suprafeţe mari de pământuri şi păduri, le-a exploatat şi a făcut avere de care se bucură şi astăzi urmaşii lui.

De-a lungul timpului, povestea galbenilor îngropaţi sub fag s-a aflat şi au existat mulţi căutători printre bărbaţii tineri şi voinici care, ori n-au crezut că averea fusese găsită, ori s-au gândit că sunt mai multe oale cu bani. După anii 90, când povestea a luat amploare, au săpat atât de mulţi şi au făcut gropi atât de adânci, până când bietul fag a căzut. Odată cu el s-a pierdut şi ceea ce putea să devină simbol turistic al oraşului. Cei care îşi mai amintesc astăzi întâmplarea, transmisă pe cale orală, fără a fi consemnată în vreo scriere, sunt urmaşii celor ce-au trăit în acei ani ai secolului XX.

Mulţumesc pentru colaborare directorului Muzeului Municipal Curtea de Argeş, Ştefan Dumitrache.

Alexandra Dinu, iulie 2014

duminică, 27 iulie 2014

                                                    "Atât de dulce şi de plin
                                                          C-aşa văpaie
                                                    Ah, era ploaie cu senin
                                                          Senin cu ploaie."
Acţiunea de remarcare, marca AMC, în Munţii Făgăraş: Bâlea Lac şi împrejurimi
iulie 2014
                                                           



luni, 14 iulie 2014

Mahalaua cu vieţi vândute ieftin

Poftiţi, avem amintiri la bucată!


Foto: OAD
Lipsa mijloacelor materiale necesare pentru supravieţuire adună săptămânal, pe o palmă de pământ, oameni sărmani care îşi întind, pe preşuri prăfuite, aducerile aminte, singurele lucruri rămase după o viaţă trăită în umbra destinului şi-a vitregiei lumii. De vânzare, asta este eticheta amintirilor lor, ruptă din nefericirea ce li se citeşte în privire. Rareori mai ridică ochii spre trecători, iar atunci când o fac, se văd pe chipul lor urmele adânci ale umilinţei pe care sunt nevoiţi s-o îndure. Traiul necruţător se întinde, de-o parte şi de cealaltă a mărfurilor, diferenţa constă în cei câţiva lei din buzunarele cumpărătorilor. „Nu ne permitem să cumpărăm nimic nou, cine mai ştie cum arată magazinele când o ducem aşa cum o ducem? Suntem prea săraci să mai ieşim în lume, dar mai au nevoie copiii, de una, de alta, şi le mai iau şi eu” destăinuie un bărbat ce-şi ţine de mână, grijuliu, nepoata, un boţ de copil ce zâmbeşte a copilărie ferită de lumea meschină în care trăieşte. Se vând haine, obiecte de mobilier, unelte, şi tot felul de lucruri, strânse rând pe rând din jocul fără noimă al sărăciei. Şi-au pierdut de multă vreme luciul, dar sunt îngrijite atent de proprietarii lor. „Vin de nevoie, e greu să ştii că lucrurile tale de-o viaţă ajung în mâini străine, dar ce altceva îmi mai rămâne de făcut? M-aduce şi pe mine un vecin să vând ce pot. Dacă Dumnezeu îmi mai îngăduie să stau aici, ce să fac? S-or duce toate" mărturiseşte cu ton vlăguit o femeie venită dintr-o zonă limitrofă oraşului Curtea de Argeş.
În fundal, de pe undele radio, muzica pătrunde în amărăciune,  derulând paradoxuri cutremurătoare: I see skies of blue and clouds of white / The bright blessed day, the dark sacred night / And I think to myself what a wonderful world


Alexandra Dinu - Ziarul Profit, 14 iulie 2014