joi, 17 aprilie 2014


Auzi 
şi tu
scâncetul
ploii
lovite
de aripa 
îngerului?

Simţ
iubirile
închegate
îmăruntaiele
clipei
cobai?

Vezi
cometele
zgâriate
de straniile
cromatici
ale lunii
de foc?


Oana-Alexandra

miercuri, 2 aprilie 2014

Perfect

molaticii paşi
pe aleile înguste
prin ploaia măruntă
zborul pescăruşilor
şi tu, prelungirea
fiinţei mele în afară.


Oana-Alexandra, 2 aprilie 2014

sâmbătă, 29 martie 2014

Poezie. Surâs. Îmbrăţişare. Durere. Şi graba spre stele. Poezie.


Constanţa Buzea (29 martie 1941 - 31 august 2012)




"Târziu, când nu-ţi mai pasă de culori,
Să ai un plop din care să cobori." - Un plop


"Pentru copilul care crescu
Timpul continuă, liniştea nu." - Vârsta

"Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist?
Leac pentru îngeri, cântecul meu trist." - Leac pentru îngeri


"Şi moartea ta ce blând răni
Răgazul meu până la moarte!" - Colină


"O, doamne, ce blândă e clipa în care 
Mă vindeci de rana-mi cu-o rană mai mare!” - O rană mai mare

"Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decât pierzându-mă şi eu." - Acolo unde cred că eşti

"Era spre toamnă
Când am venit în Drumul Găzarului.
Freamătul capitalei rămăsese departe.
Zarea şi-a deschis ca o carte
O pagină verde, o pagina albastră-
Câmpul cu samulastră
Şi cerul." - Drumul Găzarului

...


marți, 4 februarie 2014


Memento


Ianuarie cu cerurile sângerii către apus, deasupra dealurilor. Vântul şuieră ca un lup flămând...

Uneori, suntem atât de egoişti, încât nu-i putem ierta că pot trăi fără noi pe cei care pleacă.

Septembrie. Din nou. Ca freamătul căderilor de ape de pe stânci, ca un scârţâit de balamale ruginite la porţile vechilor tihne, ca un trosnet de aripi fracturate. Mi-am aprins o ţigară şi mi s-a făcut dor să mă dojeneşti, de drag şi de teamă pentru viaţa mea. Mai ştii? Miroase a toamnă printre blocuri...mai moare sub tălpi vinovate o frunză.


Am ars etape şi mi-am mutilat sufletul, temându-mă de felul tău de-a fi.

Ne-am iubit lacom, ca flămânzii care împart ultimul colţ de pâine. Mi-era sufletul o rană vie în care bolboroseau zorile...

Te ascultam şi mă revoltam muteşte împotriva ta, şi-a ei, şi-a sorţii. Jalnică străduinţa de-a diminua efectele prăpădului. De ce dracu nu m-ai înjurat? Ar fi fost mai cinstit.

Am derapat în Infern. Atât de frumos m-ai minţit azi, încât îmi pare rău că nu vei mai avea ocazia.


Mă simt de parcă aş încerca să escaladez muntele Charro Chalten în papuci de plajă.

Cu inima frântă eşti atât de vulnerabil în faţa oricărui gest, ori gând, ori cuvânt care să te identifice în viaţa celuilalt, încât coincidenţele devin în ochii plânşi minuni...

Aş fi ipocrită dacă ţi-aş ura să-ţi meargă bine când, de fapt, aş vrea să te doară aerul de dorul meu...

Neprevăzutul a fost dintotdeauna călăul iubirilor tale.

Întotdeauna mi s-a părut mai blândă moartea decât o despărţire pe care n-o recunoşti. Iar eu plecam iubindu-te. Și lama ascutiţă a ghilotinei ar fi fost mai puţin tăioasă decât clipa în care a trebuit să mă desprind de mâna ta. 

Buruienile cresc oriunde, nu le subestimaţi!

Mi-e bine cu tine la trecut, prezent absolut şi de necontestat de tine sau de alţii ca tine.
Fă ce vrei! Eşti mecanism pur.


Oana-Alexandra 













luni, 11 noiembrie 2013

Distinsa anomalie




L-a iubit. 
Foc. 
Pământ. 
Celesta nepereche.
S-au tot provocat.
L-a iubit. 
Şi-apoi
A plecat.





Oana-Alexandra